3 X PA
media: 0.00 din 0 voturi
postat de ludicul7lucidul in 2011-12-29 06:09
| media: 0.00 din 0 voturi |
Fiţi Bineveniţi, va fi în paralel cu Bine v-am găsit !
Căci, într-o comunicare - evident pentru oricine - este nevoie de cel puţin doi: un Receptor şi un Emiţător, fiecare dintre noi fiind alternativ în postura de A DA = un mesaj, un gând, o idee, o imagine proprie, sau preluată, sau ... A PRIMI = la fel, informaţii ! Circuitul informaţional nu trebuie întrerupt ci doar aflat, elaborat, adăugat, redistribuit pe traseul [de la] - [către], după ce [stocăm], ce considerăm că este suficient prelucrărilor informaţiei.
În acest sens, bunul COMUN fiind informaţia, care nu este a nimănui, deşi este a tuturor, se va ţine cont de [Drepturile de Autor], implicite, chiar dacă acestea nu sunt explicite la modul strict formal !
Mie personal nu-mi este de folos să deţin [Patent] pe "ceva", căci acel CEVA, teoretic şi practic nu-mi aparţine în totalitate, fiind un "Produs" al "muncii colective". Apoi, deşi "deţinând" acel ceva - nedefinit, am la fel ca toţi ceilalţi un Timp al existenţei limitat, iar acumulările vor fi risipite în momentul de Final. Contează mai mult [Prezenţa] în utilizare. Beneficiarul deci trebuie să rămână tot "anonim" = întreaga Omenire !
Un argument suficient de "lucrativ" oricui ar medita asupra înţelesului transmis:
Valoarea oricărui Angrenaj, este dată de cel mai slab element al său !!
~
Omenirea însăşi este un angrenaj.
Nimic nu trebuie împiedicat Liberei utilizări a oricărui Produs elaborat colectiv !
Nimic nu este produs înafara Colectivităţii !
~
Cornelius, :)
(proiect) - General
Tag-uri Technorati: proiect